Administrație

Stadiul lucrărilor de reabilitare și lărgire a drumului care face legătura între Remetea Mare și Ianova / VIDEO

Stadiul lucrărilor de reabilitare și lărgire a drumului care face legătura între Remetea Mare și Ianova / VIDEO

Comuna Remetea Mare și satul aparținător Ianova, în plin șantier! Aici se desfășoară activități de construcție și de amenajare dintre cele mai ample.

Au fost asfaltate drumurile, realizate trotuare și locuri de parcare, în prezent în Ianova se efectuează alei pietonale, betonarea șanțuri, execuția podețelor și acceselor auto la fiecare gospodărie.“Bineînțeles că atunci când se încep asemenea lucrări mari, inevitabil apar și probleme. În primul rând disconfortul creat cetățenilor, dar și calitatea lucrărilor care trebuie să fie cât mai bună, de aceea atât eu cât și domnul primar Ilie Golubov, mergem împreună cu dirigintele de șantier aproape zilnic să verificăm lucrările, ca la finalul acestor proiecte să fim mândrii că locuim în Remetea Mare și Ianova”, a adăugat viceprimarul Cosmin Chira.

La intrarea în Remetea Mare dinspre Timișoara se construiește o pistă de biciclete și o alee pietonală, care face legătura cu Parcul Industrial. Este o pistă de biciclete așteptată de ceva timp de locuitorii comunei Remetea Mare, transmite viceprimarul Cosmin Chira.“După părerea mea era absolut necesară, atât ca aspect vizual cât și ca siguranța cetățenilor care lucrează în Parcul Industrial de la intrarea în localitate. Va fi o pistă frumoasă cu câteva băncuțe și lămpi stradale pe margine”, a precizat Cosmin Chira, viceprimarul comunei Remetea Mare.

În plus, cel mai dorit proiect de cetățenii satului Ianova este reabilitarea și lărgirea drumului DC 62 , drum care face legătura între Remetea Mare și Ianova. Lucrările au început în data de 22 iunie 2021.“Firma care a câștigat licitația s-a mișcat destul de repede, au terminat de casetat, au pus piatra și au cilindrat. Urmează execuția șanțurilor și pe urmă se va turna covorul asfaltic”, ne-a declarat Cosmin Chira, viceprimarul comunei Remetea Mare.

Video aici:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*