Momente de panică, astăzi, în zona Brâncoveanu din Timișoara! Un incendiu a izbucnit la o rulotă lângă casă.
Pompierii s-au deplasat la fața locului.
Vom reveni cu detalii!
UPDATE: Astăzi, la ora 17:55, ISU a fost anuntat despre producerea unui incendiu la o rulotă, în Timișoara, pe B-dul Brâncoveanu. Apelantul a anunțat că există risc de explozie, deoarece în interiorul rulotei este o butelie.
La fața locului s-au deplasat de urgență 3 autospeciale de stingere, o autoscară S42, un echipaj SMURD și 12 pompieri.
Până la sosirea echipajelor la locul intervenției, o butelie a explodat, iar incendiul s-a extins și la o clădire de birouri învecinată.
Pompierii au intervenit pentru localizarea incendiului și pentru a extrage două butelii din rulota incendiată.
Din primele informații, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
În urma incendiului, 10 persoane s-au autoevacuat.
În acest moment, nu mai există risc de propagare a incendiului. Pompierii lucrează pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor negative























