Sănătate

Noi măsuri de relaxare intră în vigoare

Noi măsuri de relaxare intră în vigoare

Începând de mâine 01.07.2021, în baza Hotărârii de Guvern nr. 678 din 24.06.2021, în contextul evoluţiei pandemiei, noi măsuri de relaxare vor intra în vigoare, printre care:

-Crește numărul de persoane care nu aparțin aceleiași familii, ce pot circula în grupuri pietonale, de la 8 persoane la 10 persoane.

– Se pot organiza evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise (față de 70 anterior), sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise (față de 50 de persoane anterior). În anumite condiții se pot organiza evenimente private cu un număr de maximum 300 de persoane în interior, cu respectarea prevederilor legale (persoane vaccinate, test sau persoane care au fost infectate).

– Organizarea de cursuri, workshop-uri pentru adulți, pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și conferințe este permisă cu participarea a maxim 150 de persoane în interior (față de 70 anterior) si 200 de persoane în exterior (față de 200 anterior), cu respectarea măsurilor de distanțare și obligativitatea purtării măștii de protecție.

– Se redeschid locurile de joacă în spații închise, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 5:00 – 24:00 și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării.

– Este permisă organizarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cât și la capacitatea maximă a spațiulul dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2.

– Sălile de sport/fitness, își pot desfășura activitatea cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.

– Se prelungește programul de activitate al restaurantelor și cafenelelor, barurilor, discotecilor și sălilor de jocuri, acestea putându-si desfășura activitatea în intervalul orar 5:00 – 2:00 și în spații închise, la capacitatea maximă, doar în cazul restaurantelor și cafenelelor, iar în cazul barurilor, cluburilor, discotecilor și sălilor de jocuri, la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise, sub condiția ca participanții să facă dovada vaccinării.

– Crește gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la capacitatea maximă a acestora, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

– Sălile de jocuri de noroc își pot desfășura activitatea la capacitatea maximă a spațiilor.

✅ Se elimină obligativitatea purtării măștii la locurile de muncă, în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 10 persoane, în condiția în care acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și cu asigurarea unei distanțe de 1 metru intre ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau altor lucrători, aceasta rămânand obligatorie în toate spațiile închise comune.

– Se reiau activitățiile târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, adică inclusiv a piețelor de vechituri.

– Sunt permise activitățile recreative și sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*