Președintele PSD Timișoara, Mihai Ritivoiu susține că organizația are cel puțin patru membri care ar candida la Primăria Timișoara în anul 2024.
„Rămâne deschisă și varianta unei candidaturi din afară, dar personal consider că avem oameni valoroși și cu experiență care pot să ocupe poziția de candidat, iar ulterior de primar al orașului. Vom lucra la niște măsurători destul de în detaliu în acest sens pentru a vedea exact care este cea mai bună soluție”, a spus Mihai Ritivoiu.
De cealaltă parte, senatorul Eugen Dogariu, a transmis că partidul nu mai trebuie să repete greșelile din trecut cu privire la desemnarea târzie a candidatului. „Cred că aproape la fiecar proces electoral desemnarea candidatului s-a făcut în ultimele două luni înainte de alegeri, dar nu cred că există o condiție ca el să fie astăzi în partid sau să se facă membru mâine. Suntem deschiși la la orice variantă în condițiile în care, cum spuneam, n-am vrea să mai repetăm greșelile trecute”, a explicat senatorul PSD Eugen Dogariu.
Citește și:

Membri USR se pregătesc de alegeri pentru funcția de președinte

Primari liberali din Timiș, aleși în conducerea Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din R...

Consilierii liberali se opun proiectului de hotărâre al Primăriei Timișoara privind scumpirea energi...

Adrian Pau, numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Social-democrații și-au ales conducerea: Grindeanu, președinte
























