Cultură

Expoziţia „Politehnica Centenar”, oficial deschisă. FOTO

Expoziţia „Politehnica Centenar”, oficial deschisă. FOTO

Expoziţia „POLITEHNICA CENTENAR. O istorie romanțată a uneia dintre cele mai frumoase povești din fotbalul românesc” şi-a deschis aseară oficial porţile în Bastionul Theresia la ora simbolică 19.21.

La vernisaj au participat zeci de personalităţi din istoria clubului alb-violet, de la jucători marcanţi ai generaţiilor lor, până la conducători şi alţi susţinători ai fotbalului timişorean.

Printre cei care au răspuns pozitiv la invitaţia de a face o incursiune inedită în istoria Politehnicii, într-o prezentare „altfel” pentru un club de fotbal, au fost: Emeric Dembroschi, Ioan Igna, Marcel Băban, Remus Steop, Aurel Şunda, Alin Paleacu, Valentin Velcea, Sorin Brîndescu, Florin Macavei, Nicolae Secoşan, Dan Păltinişanu jr., Viorel Boiţ, Cristi Gălan, Petru Ţurcaş, Antonio Foale, Nicuşor Tanasoglu, cât şi mulţi alţi apropiaţi, la fel de importanţi, ai clubului nostru.

La eveniment au participat şi au luat cuvântul: Claudiu Ilaş, managerul Muzeului Naţional al Banatului, Alexandru Proteasa, vicepreşedintele CJ Timiş, Florin Drăgan, rectorul Univ. Politehnica, Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii Timişoara, Ioan Carţiş, fost rector UPT şi conducător al lui Poli, şi Sebastian Novovic, directorul de imagine al Politehnicii.

„Cine nu are trecut şi nu-şi respectă trecutul, nu are viitor, ori dacă ne raportăm la trecut, cei care aţi vizionat această frumoasă expoziţie aţi văzut etapele, perioadele, prin care echipa de fotbal a trecut. Până în 1989 era un mod de a se derula sportul şi fotbalul în ţara aceasta. Echipa noastră şi altele, erau de amatori, nu de profesionişti cum au fost după ’89. O caracteristică a echipelor studenţeşti, inclusiv şi a noastră, a fost o evoluţie de formă sinusoidală, aşa cum spune filosoful român Vasile Conta: «Când pe unda suitoare, când pe unda coborâtoare». Această formulă ciclică îşi are o explicaţie, la fiecare început de campionat, ciclu, se aduceau studenţi, în anul I, în doi-trei ani echipa se maturiza, ajungea la o anumită maturitate, şi după absolvire plecau… Îi felicit încă o dată pe cei din Druckeria, care sunteţi cu simţul şi cu inima aproape de Poli, şi sper să ne revedem curând pe stadion cu echipa în prima ligă şi pe poziţii onorante”, au fost vorbele memorabile ale profesorului Ioan Carţiş cu această ocazie.

Istoria Politehnicii Timişoara e redată vizual prin panouri mari cu fotografii de epocă, există şi o secţiune video iar printre obiectele de preţ se numără o medalie acordată la triumful din 1958 în Cupa României, tricoul de joc al marelui Dan Păltinişanu şi diferite trofee unicat, precum cel pentru câştigarea titlului naţional în campionatul de tineret (2002-03).

Expoziţia aflată la mansarda Bastionului Theresia din Timişoara va continua până în data de 4 iulie și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Suporterii alb-violeţi au intrare liberă!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*