Acțiunea anunțată săptămâna trecută de Poliția Locală, împreună cu colaboratorii Primăria Municipiului Timișoara, RETIM Ecologic Service S.A și Direcția Apelor Banat, de ecologizare a malurilor și luciului de apă ale Canalului Bega, desfășurată sâmbătă, a fost un real succes.
Celor menționați s-au alăturat și alte instituții, printre care ADID Timiș, Brantner, reprezentanți ai Lets Do It Romania, dar și cetățeni ai Timișoarei, voluntari care au aflat despre acțiune în urma promovării evenimentului pe facebook. Astfel, peste 60 de persoane au strâns deșeuri igienizând malurile Begăi, precum și zona de sub poduri și luciul de apă între Uzina de Apă și Podul Modoș.
Ideea acțiunii a venit ca urmare a constatărilor polițiștilor locali din timpul misiunilor de patrulare, în cadrul cărora s-a constatat că în zonele menționate sunt dispersate cantități mari de deșeuri, imprimând aspect vizual neplăcut. Astfel de acțiuni, care nu sunt o premieră, sunt însă binevenite și vor mai fi organizate și pe viitor.