Administrație

Stadiul lucrărilor la Centura de Sud a Timișoarei

Stadiul lucrărilor la Centura de Sud a Timișoarei

Lucrările au continuat, zilele trecute, pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud.

Astfel, potrivit DRDP Timișoara, au fost executate umpluturi cu pământ în apropiere de viitorul nod rutier al centurii cu DN 59 Timișoara – Șag, lucrări și consolidări la pilele pasajului care se va construi peste drumul național; decopertări în zona localității Chișoda; lucrări la elevațiile pasajului din zona Giroc și la podețele din aceeași zonă; relocarea rețelei Transgaz continuă între comunele Moșnița Nouă și Ghiroda; săpături și egalizări, umpluturi cu balast stabilizat și cofrarea elevației la una din culeele viitorului pod peste Bega din zona Ghiroda.

Echipele antreprenorului vor reveni pe șantier miercuri, 5 mai.

Obiectul contractului este proiectarea şi execuția a 26 de kilometri de drum național nou la standarde europene. Pe lângă beneficiile locale, acest proiect are ca principal scop fluidizarea traficului intern dar şi acelui international de tranzit care intră în țară prin zona Stamora Moravița, se desfășoară pe DN 59, ajunge în zona Timișoara și se îndreaptă către centrul țării pe DN 6 sau pe sectoarele de autostradă Arad – Timișoara – Lugoj. Valoarea contractului depășește 60 de milioane euro, iar lucrările trebuie să fie gata în 24 de luni.

Constructorul Variantei de Ocolire a municipiului Timișoara Sud este compania TIRRENA SCAVI S.p.A, care a câștigat licitația având ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*