6.722 de persoane s-au vaccinat până acum în cadrul Maratonului vaccinării de la Timișoara. Dintre acestea, 1.600 au fost programate prin platforma informatică, iar restul s-au prezentat cu buletinul, pașaportul sau permisul de ședere, în cazul străinilor.
Vaccinul administrat a fost cel produs de compania Pfizer. Maratonul Vaccinării a început vineri după amiază la Centrul Regional de afaceri Timișoara și s-a încheiat în această dimineață la ora 8.
Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara și-au unit forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România.
„A fost un efort al comunității medicale din Timișoara, căruia vreau să-i mulțumesc din tot sufletul. Sperăm ca acest eveniment să fie un trigger care să declanșeze un fenomen la nivelul întregii țări și cred că s-a văzut că societatea românească este capabilă să marșeze la un mesaj adevărat, din suflet. Am avut două tinere cu o pseudolipotomie incompletă și care s-au rezolvat foarte ușor. Pentru cei care au stat prea mult la coadă ne cerem scuze. Vineri, începutul a fost greu, emoția noastră a fost că nu știam dacă vine sau nu vine lumea, dar am văzut cozi, a fost o stare de nervozitate. Am reușit să facem față, am comunicat cu oamenii. Avem mulți oameni care au venit din străinătate. Un domn în jur de 60 de ani a venit de la Călan cu bicicleta, noaptea a venit un domn din Cluj să se vaccineze. Șase pacienți cu forme foarte grave de coronavirus, care au supraviețuit, salvați în Secția ATI de la Spitalul Județean, au venit să se vaccineze”, a spus luni medicul Dorel Săndesc, președintele Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”, inițiatorul demersului.