Eveniment

Au gonit cu polițiștii pe urme, după care s-au aruncat în Bega

Au gonit cu polițiștii pe urme, după care s-au aruncat în Bega

Urmărire ca în filme, noaptea trecută, la Timișoara!  Doi tineri teribiliști i-au pus pe jar pe oamenii legii.

Sâmbătă în jurul orei 20:30, polițiștii Secției 3 Timișoara au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe Calea Șagului, însă conducătorul auto nu s-a conformat, accelerând și continuându-și deplasarea.

După mai multe solicitări de oprire prin intermediul dispozitivelor auto, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului până pe strada Constantin Silvesteri din municipiu.

„Ajuns în capătul străzii autoturismul a părăsit partea carosabilă, oprindu-se pe spațiul verde de lângă râul Bega. Conducătorul auto și pasagerul au ieșit din autoturism și au sărit în râu, înotând până pe celălalt mal. Acolo au fost așteptați de polițiștii Secției 4 Timișoara, care i-au imobilizat și au solicitat o ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit că tânărul, care se afla la volanul autoturismului, are 20 de ani și nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, continuând cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*