Sănătate

Fritz i-a dus flori primei paciente din țară vaccinate anti-covid de medicul de familie

Fritz i-a dus flori primei paciente din țară vaccinate anti-covid de medicul de familie

Prima vaccinare anti-Covid din România în cabinetul unui medic de familie a avut loc, în urmă cu două ore, la Timișoara, a anunțat Dominic Fritz.

Această premieră va da viteză campaniei de vaccinare în Timișoara și în toată România, după ce va fi extinsă, din mai, la nivel național, este de părere primarul.

„Am oferit flori „pacientului zero” al proiectului pilot pe care îl realizăm împreună cu Asociația Timiș de Medicină de Familie, condusă de dr. Mihai Iacob. O cheamă Sabina Macovei, are 52 de ani, și ne-a spus că s-a înscris la vaccinare pentru că vrea să se termine pandemia, cu toate restricțiile, iar copiii să se întoarcă la școală. Și pentru că are încredere în doctorul ei de familie, medicul Mihai Iacob. Încrederea oamenilor în proprii medici de familie, care le cunosc toate problemele de sănătate și toate durerile, va fi motorul campaniei de vaccinare care ne va permite să atingem imunitatea de grup și să scăpăm de pandemie”, a transmis, miercuri, Dominic Fritz.

50 de medici de familie din Timișoara și zona metropolitană s-au înscris în acest proiect pilot. Au primit vaccinuri, materialele sanitare necesare, dar și câte 100 de teste antigen pentru că, odată cu vaccinarea, demarează și un alt proiect, acela de testare în cabinetele medicilor de familie.

„Îi sunt recunoscător lui Mihai Iacob pentru cooperarea care a făcut posibile trei proiecte majore: Oxigen pentru Timișoara, Pandemic Controller și acum vaccinarea în cabinetele de medicină primară. A fost un efort comun al mai multor oameni, instituții și chiar business-uri, care susțin Timișoara în controlarea pandemiei, ministrul Vlad Voiculescu, colonelul Valeriu Gheorghiță, secretarului de stat Raed Arafat, directorii județeni ai DSP și Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Flavius Cioca și Victor Dumitrașcu.  Mulțumiri și companiei Profi care susține o parte din costurile de vaccinare din acest proiect pilot. Toți au pus umărul pentru Timișoara”, a mai transmis primarul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*