Eveniment

Medic rezident găsit mort în locuința sa, la Timișoara

Medic rezident găsit mort în locuința sa, la Timișoara

Un medic rezident ATI de la Spitalul Județean Timișoara a fost găsit mort în casă. Descoperirea a fost făcută chiar de mama acestuia, care l-a găsit fără suflare.

Totul s-a petrecut noaptea trecută. Deocamdată nu se cunosc cauzele pentru care tânărul medic a ales să-și pună capăt zilelor.

Potrivit reprezentanților SCJUT, medicul rezident avea 28 de ani. A lucrat pe covid o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. “Am fost informați în această dimineață de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuința sa. Necropsia va stabili ce anume s-a întâmplat. Colectivul SCJUPBT își exprimă regretul vizavi de această tragedie nemărginită”, a transmis conducerea SCJUT.

La data de 4 aprilie, în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit băiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.

UPDATE: Din primele informații se pare că medicul rezident s-ar fi sinucis, din cauza stresului la care era supus în ultimul timp.

Aș vrea să trag un semnal de alarmă pentru că din informațiile pe care le avem, suspiciunea inițială de ucidere din culpă sau sinucidere mai bine zis, este o situație care poate fi atribuită stresului imens la care sunt supuși medicii în această perioadă. Să nu creadă cineva că dacă noi suntem medici suntem Dumnezei sau nu avem trăiri emoționale sau vieți personale sau probleme de sănătate. Vedeți dumneavoastră, după un an de zile de luptă cu această boală, indiferent de specialitatea pe care o au medicii, dacă știi că ai făcut tot ce ai putut și un pacient moare, asta nu înseamnă că pe ei nu îi afectează enorm”, a declarat medicul Raul Pătrașcu, managerul SCJUT.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*