Administrație

Creșele din Timișoara se redeschid

Creșele din Timișoara se redeschid

Săptămâna viitoare, toate cele 13 creșe de stat aflate în subordinea Primăriei Timișoara se vor redeschide.

Astfel, un număr de 12 creșe din Timișoara se vor redeschide începând chiar de luni, 5 aprilie, fiind luate toate măsurile igienico-sanitare pentru revenirea copiilor în siguranță.

Cea de-a 13-a, Creșa Cosânzeana, aflată pe strada Constantin Brăiloiu, nr. 2, se va redeschide de marți, 6 aprilie. Deschiderea ei este condiționată de accesul la bucătăria grădiniței cu care această creșă împarte aceeași clădire, iar aceasta se va deschide tot de marți.

Părinții copiilor înscriși în aceste creșe au fost deja anunțați de redeschiderea lor pe grupurile de WhatsApp.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*