Politic

Călin Dobra: “ Așteptări mari de la oameni mici. Închiderea Timișoarei, doar un război politic USR-PNL”

Călin Dobra: “ Așteptări mari de la oameni mici. Închiderea Timișoarei, doar un război politic USR-PNL”

Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra susține că închiderea Timișoarei este doar un război politic USR-PNL.

“Reacția autorităților locale și naționale la ce se întâmplă în Timiș și Timișoara este deplorabilă. Nulă! Tot ce fac oamenii care ne conduc este să se răfuiască politic pe rețele de socializare, fără să țină cont o secundă de consecințe! Nu tu o inițiativă de protejare a micilor întreprinzători, o scutire de impozit pentru ce va urma, o scutire de chirie, orice, cât de puțin. Nimic! Cereți în schimb taxe și impozite, chirii plătite la zi, supunere oarbă în fața unor decizii care vor avea un impact ireversibil pentru mulți dintre noi. În loc să vă așezați la masă și să găsiți soluții care să compenseze măcar o parte din pierderile pe care timișenii le-au suferit deja, dar și pentru cele care vor urma, voi vă întreceți în drumuri pe la București, la pupat poala popii.

Ce se întâmplă cu locurile de muncă, se intră în telemuncă, se închid fabricile și instituțiile?

De unde va mai avea cetățeanul bani de facturi, că deja de un trai decent nu mai poate fi vorba în haosul general pe care l-ați creat.
Școlile mai funcționează? Campania de vaccinare continuă?

Problemele grave nu se discută, oamenii nu contează, pentru că decidenții politici actuali nu fac decât să se bulucescă spre butonul de on/off al carantinării Timișoarei, cu o lejeritate demnă de o joacă de copii”, a transmis fostul președinte al Consiliului Județean Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*