Trei oameni au fost răniți astăzi în urma unui accident rutier grav produs în Timișoara.
Un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism pe strada Cluj dinspe strada Vasile Pârvan, iar la intersecția cu bulevardul Eroilor de la Tisa a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani, ce se deplasa regulamentar dinspre FC Ripensia.
În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat în afara părții carosabile. Totodată, în urma accidentului au rezultat 3 victime, cei doi conducători auto și un tânăr de 20 de ani, pasager în autoturism.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de vătămarea corporală din culpă.
(Foto: Info Trafic Jud. Timis)























