Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Timișoarei povestește că a fost sunat de Ionuț Nasleu, care apoi i-a trimis mesaje pline de injurii tocmai din SUA, unde își petrece concediul. Dominic Fritz precizează că Nasleu va fi dat afară de la Piețe S.A., unde ocupă funcția de director.
„Există o confuzie în cultura noastră politică: că agresivitatea discursului public este o măsură pentru putere. Că va câștiga cine are gură mai mare.
Eu înțeleg că asta este lumea în care au crescut unele dintre personajele bizare ale Timișoarei care umplu spațiul public zilele astea, de la Nicolae Robu la prietenul lui de nădejde Ionuț Nasleu. Înțeleg că nu și-ar dori nimic mai mult decât să intru în vulgara lor horă de complexați.
După ce am cerut demiterea lui, Ionuț Nasleu m-a sunat disperat aseară și mi-a scris mesaje pline de injurii, unele repetate și public. Degeaba.
Nu am nici nevoie, nici timp să răspund la înjurăturile și calomniile lor și ale aliaților lor ca să dovedesc ceva.
Nicolae Robu a pierdut alegerile zdrobitor.
Ionuț Nasleu, care recent a fost dat afară din PNL, va fi demis cu siguranță.
Mai mulți vor urma.
Cam asta este realitatea, schimbarea se produce, indiferent cât de gălăgios și violent își apără privilegiile incompetenții care au fost abonați la bani publici”, a transmis Dominic Fritz duminică.
Nu ai facut nimic pana acum decat galagie domnule Fritz. Robu a facut si nu a pierdsut deloc zdrobitor, asa ca aveti respect si pentru cei care l-au votat. Nici macar pentru biciclisti nu ati facut, domnule Fritz, desi pozati in biciclist.