Directorul general al COLTERM, Bogdan Nanu, a dispus astăzi, desființarea a două din cele 7 funcții de directori din cadrul companiei COLTERM S.A. Este vorba despre reducerea funcțiilor de director de distributie și director de producție.
„Am făcut o analiză temeinică a situației managementului Colterm care a permis acumularea unei datorii de 300 de milioane de lei și a închis ochii la contracte la limita legii, care au adus compania în pragul falimentului. Am ajuns la concluzia că trebuie să începem curățenia. Am comunicat deja acest lucru în interior, directorilor vizați și angajaților din conducere, și am provocat niște cutremure. Voi cere Consiliului de Administrație să aprobe restructurarea conducerii Colterm și am încredere că membrii CA pun pe primul plan revenirea economică a companiei”, a declarat Bogdan Nanu, directorul general al Colterm.
Consiliul de Administrație al COLTERM S.A. va fi convocat de urgență cu acest punct pe ordinea de zi.
Citește și:

Primăria Timișoara relansează licitația pentru regenerarea urbană a Pieței Traian

Primăria Timișoara începe programul amenajare a adăposturilor publice de protecție civilă

Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare în zona Aleea Cutezătorilor

Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Iovescu față în față cu studenții de la Relații Internaționale ...

Timișoara: Procedură provizorie pentru înscrierea reședinței în Cartea Electronică de Identitate
























