Administrație

Pădurea Verde poate deveni cea mai mare pădure-parc din sud-estul Europei, cu condiția ca Primăria Timișoara să o amenajeze

Pădurea Verde poate deveni cea mai mare pădure-parc din sud-estul Europei, cu condiția ca Primăria Timișoara să o amenajeze

Pădurea Verde nu poate fi transformată încă într-o pădure – parc, cea mai mare din sud-estul Europei!

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a explicat, marți, motivul pentru care acolo nu pot fi făcute amenajări, și anume că primăriei i s-a transferat doar pădurea, nu și aleile. „Dacă vă uitați pe harta cu aleile care pot fi și la lățime de 20 de metri, acestea nu au fost incluse în Hotărârea de Guvern care ne-a dat Pădurea Verde, dar noi acolo putem să intervenim. Proiectul de amenajare tocmai acolo ar interveni, dar n-au fost incluse. Mai sunt câteva zeci de hectare de drumuri care trebuie să ne fie date”, a precizat edilul Dominic Fritz.

De cealaltă parte, Cătălin Iapă, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării susține că: „Prin HG 790 din 25 septembrie 2020 s-au transferat Primăriei Timișoara aproximativ 520 de hectare de pădure (toată suprafața care figurează pădure) de la Romsilva, dintr-un total de 580 de hectare. Diferența de 60 de hectare nu e pădure, sunt linii de înaltă tensiune sau drumuri ori poienișuri etc. Pădurea Verde poate deveni cea mai mare pădure-parc din sud-estul Europei pentru timișoreni, dar cu condiția ca Primăria Timișoara să o amenajeze. E obligatoriu să se păstreze biodiversitatea, dar să se facă accesibilă tuturor. Nu doar alei poate amenaja primăria, redau aici toate posibilitățile permise de lege pentru amenajare: alei realizate din materiale ecologice și piste pentru biciclete; bănci; iluminat; puncte de informare; toalete ecologice; construcții provizorii din lemn cu suprafața construită de maximum 15 metri pătrați. Toate aceste amenajări pot fi realizate chiar de astăzi de către primărie, nu e nevoie să se mai aștepte după nimic, așa cum a spus domnul primar astăzi. Dar pentru asta, în primul rând trebuie să înțeleagă domnul primar subiectul și în al doilea rând să se apuce de treabă. Să sperăm că nu vom auzi și cu acest subiect <<Primăria Timișoara renunță la proiect>>”, a transmis Cătălin Iapă.

Reamintim, Pădurea Verde a fost transferată autorităților în toamna anului trecut, în vederea amenajării unei zone de agrement. Municipalitatea a preluat de la Romsilva o suprafaţă de 585,57 de hectare din Pădurea Verde, la care se adaugă 50 de hectare pe care le are deja în administrare.

Foto: alergotura.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*