Administrație

Primarul Timișoarei anunță semnarea contractului pentru șoseaua de legătură cu Autostrada A1

Primarul Timișoarei anunță semnarea contractului pentru șoseaua de legătură cu Autostrada A1

„Avem și vești bune, la acest final de săptămână: CNAIR a semnat contractul, iar în doi ani vom avea un nou drum de legătură cu Autostrada A1. Vorbim despre acel drum pe care timișorenii, dar sunt convins că și dumbrăvițenii îl așteaptă de aproape zece ani. Va avea 10 km, va începe cu 300 de metri înaintea intersecției cu drumul județean care duce spre Sânandrei, iar viteza de rulare va fi de 100 km/h”, a transmis Dominic Fritz.

Costurile totale ale proiectului sunt de aproximativ 190 de milioane de lei și includ proiectarea, care nu trebuie să dureze mai mult de 6 luni, precum și execuția, care va dura, potrivit contractului, 18 luni.

„Îl cunosc pe Cătălin și știu că își va folosi toată energia pentru a finaliza la termen  acești 10 km, precum și cei aproximativ 13,5 kilometri lipsă din Autostrada A1, tronsonul cunoscut drept „Tunelurile pentru urși”. Îi mulțumesc colegului meu Cătălin Drulă, care a luptat ani în Parlament pentru includerea în buget a acestui drum de legătură, iar acum, ca ministru al Transporturilor, a prioritizat acest proiect atât de important pentru noi”, a mai precizat primarul Timișoarei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*