Administrație

Centrul zonal de vaccinare din comuna Șag este operațional

Centrul zonal de vaccinare din comuna Șag este operațional

Direcția de Sănătate Publică Timiș a avizat “Centrul de vaccinare împotriva COVID 19”, în urma evaluării situației din teren și a documentației depuse de către Primăria Șag.

Centrul zonal de vaccinare se află în incinta Căminului Cultural. El are dotările necesare conform cu cerințele DSP.

Potrivit edilului Flavius Roșu, circuitele funcționale, sala de triaj și înregistrare, sala de așteptare, vestiarul, cele 2 cabinete pentru vaccinare, sala pentru monitorizare post vaccinare, spațiul de depozitare deșeuri medicale și 2 grupuri sanitare respectă prevederile  legale.“Centrul nostru din Șag este în acest moment operațional și el își va începe activitatea în momentul în care se vor distribui cantitățile de vaccin aferente. Vom comunica acest lucru oficial. Sunt sigur că personalul care își va desfășura activitatea aici se va ridica la cerințele responsabilităților”, a transmis primarul comunei Șag, Flavius Roșu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*