Administrație

CJT a lansat licitația pentru noul drum de legătură între A1, Aeroport și Centură

CJT a lansat licitația pentru noul drum de legătură între A1, Aeroport și Centură

Proiectul de construire a unei noi șosele, la patru benzi, care să lege autostrada A1 de Aeroportul Internațional Timișoara a accelerat considerabil. Consiliul Județean a lansat deja în licitație publică serviciile de realizare a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și de obținere a terenului necesar prin exproprieri. Valoarea serviciilor este estimată la puțin sub două milioane lei, iar câștigătorul licitației va avea 10 luni la dispoziție pentru a livra documentațiile. Ofertele de participare pot fi depuse până pe 1 februarie.

La finele anului 2020, Consiliul Județean Timiș a alocat, prin rectificare bugetară, suma suplimentară de peste 1.6 milioane lei, pentru realizarea documentației specifice, dincolo de cei 450.000 lei prevăzuți inițial în 2020.

Drumul va avea o lungime de aproximativ 8 km, cu două benzi pe sens. Acesta se va construi la sud de Aeroport, cu origine în intersecția dintre DJ609D și Centura Timișoarei, peste calea ferată secundară ce deservește aerogara, intersectând drumul comunal DC62 (Remetea Mare – Ianova) și având ca punct terminus intersecția cu drumul național DN6, nodul de descărcare A1.

„Pe lângă beneficiile evidente, de creștere a vitezei de deplasare și a siguranței rutiere, investiția va juca un rol major și în dezvoltarea Aeroportului, motor economic de valoare pentru județ. De asemenea, șoseaua va avea un rol important și în perspectiva realizării autostrăzii Timișoara – Moravița, indiferent de ce variante de traseu vor fi selectate. Este nevoie să anticipăm creșterea valorilor de trafic în următorii ani și să lăsăm cale liberă dezvoltării economice. Adevăratul potențial al Timișului este frânat în prezent de lipsa unei infrastructuri adecvate. Lucrăm accelerat să schimbăm această stare de fapt în următorii ani”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Dincolo de faptul că va scurta distanța dintre Aeroport și A1, noua șosea va crește siguranța în trafic și va reduce poluarea din Ghiroda și Remetea Mare, acționând ca o centură de ocolire pentru cele două localități.

Suma necesară realizării investiției este estimată la 18 milioane euro, cu tot cu TVA.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*