Eveniment

Cetăţean român reţinut 24 ore pentru călăuzirea a cinci cetăţeni străini

Cetăţean român reţinut 24 ore pentru călăuzirea a cinci cetăţeni străini

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat trei sirieni şi doi irakieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Aceştia au fost ajutaţi de un cetăţean român
care a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

În data de 05.01.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 12.30, o patrulă a oprit pentru verificări, pe comunicația E70, pe raza localităţii Denta, un autovehicul înmatriculat în România, condus de un cetăţean român în care se aflau cinci cetăţeni străini.

Cei cinci pasageri, toţi bărbaţi, nu deţineau documente de identitate asupra lor, fapt pentru care poliţiştii de frontieră i-au condus pe aceştia, împreună cu şoferul, la sediul instituţiei pentru cercetări.Totodată, un echipaj medical le-a făcut triajul epidemiologic, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră austabilit că cetăţenii străini sunt din Siria şi Irak, patru adulţi cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani şi un minor de 13 ani. Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România şi că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul cetăţeanului român, acesta din urmă fiind reţinut pentru 24 de ore.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat față de cei cinci cetăţeni străini şi de trafic de migranți faţă de cetăţeanul român, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

                                                 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*