Eveniment

Nouă cetăţeni din Afganistan şi Maroc, depistați la graniţa cu Ungaria

Nouă cetăţeni din Afganistan şi Maroc, depistați la graniţa cu Ungaria

Nouă cetăţeni din Afganistan şi Maroc au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 23.12.2020, în jurul orei 15.15, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 20 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Cei trei cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac II, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Maroc, cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani.

Noaptea trecută, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 56 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta dulapuri metalice pe ruta Turcia-Germania.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, şi trei adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, solicitanţi de azil în România.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat  pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru şoferul turc, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*