Administrație

Primăria Timișoara plătește enorm pentru procesele pierdute. 100.000 de euro ajung la familia femeii ucise de copacul căzut la ZOO în 2017

Primăria Timișoara plătește enorm pentru procesele pierdute. 100.000 de euro ajung la familia femeii ucise de copacul căzut la ZOO în 2017

Pentru tragedia petrecută în urmă cu mai bine de trei ani la Grădina Zoologică, atunci când un copac căzut în timpul unei furtuni foarte puternice a ucis o tânără mamă chiar sub ochii fetiței sale, municipalitatea este bună de plată acum. Primarul Dominic Fritz a spus, marți, că a semnat pentru plata a 100.000 drept despăgubiri care vor ajunge la familia victimei.

Primarul a precizat că în ceea ce privește situația cheltuielilor de judecată, în 2020 Primăria Timișoara a plătit deja în jur de 14.300.000 de lei despăgubiri și cheltuieli de judecată, deci procese pierdute și cheltuieli aferente și încă mai are peste 3,7 milioane lei de achitat.

„Deci în total, în acest an, 18 milioane de lei din cauza unor procese pierdute, ceea ce mi se pare o sumă mult prea mare. E clar că o primărie este dată în judecată din diferite motive, avem 2.500 de procese pe rol, dar suma mi se pare prea mare pentru un singur an. Va trebui să lucrăm la o strategie juridică să ne asigurăm că aparatul de specialitate nu mai face atâtea greșeli care ulterior duc la multe procese, iar apoi să ne și apărăm mai bine în instanță ca să nu mai pierdem așa de multe procese. Asta e parte din moștenirea fostei administrații și un lucru care se va schimba, dar probabil nu la anul. Dacă ne întrebăm de ce Primăria Timișoara nu are bani să își plătească facturile, aici găsim o parte din răspuns”, a spus Fritz.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*