Administrație

Fritz anunță că societatea COLTERM are gaz până la finele anului

Fritz anunță că societatea COLTERM are gaz până la finele anului

Primarul Timișoarei vine cu vești liniștitoare pentru abonații companiei de termoficare, chiar dacă acestea sunt temporare. Dominic Fritz a declarat, marți, că nu dorește ca subiectul COLTERM să fie miză politică.

„A fost o mică agitație despre situația de la COLTERM. Dacă a fost întâmplătoare sau nu, nu pot să zic. După cum ați văzut, astăzi este marți și avem apă caldă și căldură. Acum ceva timp s-a semnat un nou contract cu E.ON, avem și gaz până la sfârșitul anului, iar dacă o anumită rată va fi plătită, atunci contractul va fi prelungit până la mijlocul lui ianuarie. Situația este serioasă, sunt eforturi uriașe pe care le facem noi, ca primărie, că să supraviețuiască COLTERM peste iarnă. Datoriile istorice ale COLTERM sunt de 320 de milioane de lei. Asta este o cifră dificilă pentru orice companie. Eu nu-mi doresc scandal politic pe tema COLTERM pentru că suntem în negocierea de încheiere a unor contracte mai avantajoase cu furnizorii și nu cred că este un motiv bun pentru tot felul de mize mici, politice”, a spus Dominic Fritz.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*