Administrație

Primăria Sânmihaiu Român repară străzile stricate prin introducerea rețelei de apă

Primăria Sânmihaiu Român repară străzile stricate prin introducerea rețelei de apă

În urma lucrărilor efectuate la rețeaua de apă, respectiv extinderea prin Programul Național de Dezvoltare Locală, au rezultat anumite stricăciuni ale drumurilor publice. Din acest motiv Primăria Sânmihaiu Român a contractat și a reușit într-un final să aducă utilajele necesare reparării acestor străzi cu compactare, respectiv profilare și unde este necesar un strat de piatră.

„Pe străzile care sunt cuprinse anul viitor pentru asfaltare, respectiv cei 8,6 kilometri rezultați din Submăsura7.2 prin Agenția pentru Fonduri de Investiții Rurale (AFIR) nu va fi pusă piatră întrucât ar fi o dublă finanțare, motiv pentru care doar se profilează și compactează straturile respective. Rugăm cetățenii să aibă puțină răbdare până ce lucrurile se vor îndrepta și vor scăpa de mocirla rezultată în urma extinderii lucrărilor la rețeaua de apă”, a transmis primarul comunei Sânmihaiu Român, Viorel Mărcuți.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*