Național

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Petrecerile în stradă de Anul Nou sunt interzise

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Petrecerile în stradă de Anul Nou sunt interzise

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu încă 30 de zile, începând din 14 decembrie.

Raed Arafat a anunțat că restricțiile valabile acum rămân în vigoare, inclusiv carantina pe timp de noapte.

În plus, petrecerile de Anul Nou în stradă cu sute sau mii de oameni sunt interzise în contextul pandemiei.

„Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe, adică totul în limita limitărilor care au fost. Dacă vorbim de petreceri de sute de oameni, de mii de oameni în stradă, nu. Asta este clar că nu”, a spus Raed Arafat.

Despre tăiatul porcului, secretarul de stat a afirmat că nu este „scris nicăieri” că această activitate este interzisă, dar a sfătuit să se evite mersul cu colindul.

„Colindatul poate să fie cu trei persoane care merg de la casă la casă, dar sfatul este să evitaţi acest lucru, chiar dacă este o tradiţie – şi o înţeleg perfect, o înţelegem cu toţii perfect -, dar mersul din casă în casă, intratul în mai multe case în aceeaşi zi şi te duci, te întâlneşti cu cineva, mai stai un pic, mai scoţi masca în casă, mai ieşi, te mai duci la altcineva, riscul de infecţie creşte foarte mult şi pentru cei la care ai „mers tu, şi pentru tine, care ai intrat în mai multe case”, a explicat Raed Arafat.

Șeful DSU a prezentat detalii privind modul cum se va desfăşura activitatea de transport pe cablu.

„Dacă are capacitatea de 20 de persoane, cabina probabil că va fi stabilit că doar 10 persoane pot fi transportate. Teleschiurile, telescaunele – astea toate vor funcţiona mai departe în condiţii de normalitate. Restul reglementărilor se vor aplica, bineînţeles, la toate entităţile care sunt aflate inclusiv în staţiuni, respectiv restaurante şi alte zone unde pot avea loc activităţi comune ale persoanelor care sunt aflate în zonele respective”, a explicat Arafat.

Întrebat dacă pârtiile de schi sunt deschise pentru toată lumea sau doar pentru localnici, el a precizat: „Pârtiile sunt deschise, dar respectând toate regulile care se aplică în jurul lor”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*