Eveniment

Călăuză depistată la granița cu Serbia. Cum au reperat-o polițiștii de frontieră

Călăuză depistată la granița cu Serbia. Cum au reperat-o polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiş, au depistat şapte cetăţeni din Siria, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei cu ajutorul unui cetăţean român.

Joi, o patrulă, în timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, a observat pe DN 59B, în apropierea localităţii Foeni, un autoturism care a oprit pe marginea şoselei în care au urcat mai multe persoane.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia au identificat și oprit în trafic autoturismul. La volanul acestuia se afla un cetăţean român, iar în interiorul mijlocului de transport au fost descoperiţi şapte cetățeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei persoanelor în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei şapte pasageri sunt cetăţeni din Siria, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, iar şoferul are 33 de ani şi este domiciliat pe raza judeţului Timiş.

La cercetări, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, pe jos, fiind preluaţi de cetăţeanul român din apropierea graniţei cu statul vecin şi intenţionau să ajungă într-o ţară din vestul Europei, cu ajutorul acestuia.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de trafic de migranţi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*