Eveniment

Continuă verificările în Timiș pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva coronavirusului

Continuă verificările în Timiș pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva coronavirusului

În cursul zilei de marți, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţi au participat 354 de forţe de ordine, fiind verificate 90 de societăți comerciale, precum şi 135 de mijloace de transport persoane, dintre care 95 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3.700 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 348 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 79.250 de lei. Dintre acestea, 320 de amenzi în valoare de 73.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare si 28 de sancțiuni în valoare de 5.750 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*