Eveniment

Peste 400 de timișeni care nu purtau mască, amendați

Peste 400 de timișeni care nu purtau mască, amendați

Atenție! Dacă un purtați masca și în aer liber, cum a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, ricați să plătiți amendă între 500 și 2.500 de lei.

Politiștii timișeni împreună cu celelate forțe de ordine, sub autoritatea instituției prefectului, continuă desfășurarea de acțiuni cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Autoritățile reamintesc că organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost desfăşurate în sistem integrat, acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

La activităţile de verificare desfășurate miercuri au participat 259 de forţe de ordine, fiind verificate 219 societăți comerciale precum şi 166 de mijloace de transport, dintre care 75 de mijloace de transport în comun. Totodată, au fost legitimate aproximativ 2.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 409 amenzi, în valoare de 59.050 de lei. 407 de sancțiuni, în valoare de 57.050 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare.

„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport și să nu se expună la riscuri”, au transmis, joi, reprezentanții IPJ Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*