Administrație

Fritz: E trist că Timişoara e încă fără primarul validat

Fritz: E trist că Timişoara e încă fără primarul validat

Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, afirmă că nu are îndoieli că Tribunalul Timiş va valida dreptul său la candidatură, în dosarul în care a fost depusă contestaţie de către trei persoane. El a adăugat că este trist că oraşul încă nu are primarul validat.

„Felicitări colegei mele Clotilde Armand, validată definitiv, ca primar al Sectorului 1, care a avut de învins maşinăria vechilor partide nu doar în alegeri, ci şi în Justiţie. Împotriva ei au fost depuse 122 de contestaţii, niciuna cu succes. Aştept şi eu validarea mandatului meu de primar al Timişoarei, contestată de trei persoane care resping dreptul meu de cetăţean european de a participa la alegerile locale, consfinţit de tratatele europene, Constituţia României şi legea alegerilor locale. Este trist că Timişoara este printre ultimele capitale de judeţ din România care va avea primarul validat. Am convingerea că timişorenii nu şi-au dorit asta. Pronunţarea instanţei va avea loc miercuri”, a scris Dominic Fritz într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Dominic Fritz subliniază că este convins că instanţa va respinge contestaţia şi mai arată că este preocupat de pregătirea sistemului de sănătate din Timișoara pentru a face faţă numărului în creştere de bolnavi cu COVID-19.

„Nu am îndoieli că dreptul meu la candidatură va fi validat din nou, după ce deja a fost admis dosarul meu de candidatură, validată victoria mea pe baza acestui dosar, şi, după ce am fost înscris din oficiu pe lista electorală a oraşului, tocmai pentru că trăiesc aici. Azi (n.r. – marți) am stat toată ziua în discuţii pe marginea scenariilor posibile pentru a pregăti sistemul de sănătate pentru preluarea şi rezolvarea cazurilor de COVID-19 în creştere. Aveţi grijă de voi şi împreună să avem grijă de Timişoara”, mai spune primarul ales al Timişoarei.

Tribunalul Timiş a amânat pentru miercuri pronunţarea privind validarea mandatului de primar al lui Dominic Fritz, acesta fiind contestat de trei timişoreni.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*