Administrație

Comuna Biled are, oficial, de azi un nou primar. Ovidiu Oprișa, învestit în funcție

Comuna Biled are, oficial, de azi un nou primar. Ovidiu Oprișa, învestit în funcție

Continuă învestirile primarilor și consilierilor locali aleși la scrutinul din data de 27 septembrie 2020.

Comuna Biled are, oficial, de azi un nou primar. Este vorba despre liberalul Ioan Ovidiu Oprișa.

Acesta are 28 de ani și este la a doua candidatura la Primăria Biled. El a depus în această zi jurământul în calitate de primar al comunei. „Jur să respect Constituția și legile țării si să fac cu bună-credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Biled. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a transmis edilul Ioan Ovidiu Oprișa.

Tot miercuri, 28 octombrie, au fost învestiți și consilierii locali ai localității. „Stimați bilezeni, începând de astăzi, continuând cu ziua de mâine și fără timp de irosit, împreună vom reuși să reașezăm comuna noastră în rândul comunelor de succes din județ și din țară”, a mai adăugat primarul comunei Biled, Ioan Ovidiu Oprișa.

La evenimentul restrâns din pricina pandemiei Covid 19 au luat parte reprezentanții județului Timiș, care au girat legalitatea validării aleșilor locali. La ceremonie a participat și Alina Gorghiu, senator de Timiș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*