Administrație

Călin Dobra: „Sunt mândru de tot ce am făcut pentru județul Timiș, însă, suficient de realist ca să îmi asum nu doar reușitele, ci și eșecurile”

Călin Dobra: „Sunt mândru de tot ce am făcut pentru județul Timiș, însă, suficient de realist ca să îmi asum nu doar reușitele, ci și eșecurile”

Călin Dobra și-a încheiat vineri mandatul de președinte al Consiliului Județean Timiș. În locul său a venit la conducere liberalul Alin Nica, fostul primar al comunei Dudeștii Noi.

Mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Timiș s-a încheiat! Plec cu capul sus și consider că după aproape 4 ani în fruntea CJT este momentul să spun, încă o dată, MULȚUMESC! Pentru încrederea acordată în toată această perioadă, pentru susținerea arătată, pentru critică, atunci când a fost cazul, și pentru implicarea dumneavoastră. Toate acestea m-au ajutat și îmi dau putere să merg mai departe. Sunt mândru de tot ce am făcut pentru județul Timiș, însă, suficient de realist ca să îmi asum nu doar reușitele, ci și eșecurile.

Am făcut administrație în mod profesionist și las în urmă o „moștenire” de care sunt mulțumit, dar și o echipă de specialiști din cadrul aparatului propriu al CJ Timiș gata să pună în continuare umărul pentru dezvoltarea acestei regiuni.

Un mare mulțumesc și jurnaliștilor cu care am colaborat în acești ani, care uneori m-au ”taxat”, însă, de fiecare dată, au relatat obiectiv despre activitatea și proiectele CJT.

Membrilor noului Consiliu Județean, dar și președintelui Alin Nica, le urez succes și putere de muncă!”, a precizat Călin Dobra, fostul presedinte al Consiliului Judetean Timis.

Reamintim, Călin Dobra a fost pentru trei ani și jumătate șeful CJ Timiș, în locul lui Sorin Grindeanu, care la vremea respectivă, în 2017, a plecat la București fiind propus premierul României.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*