Administrație

Victoria, primul cinematograf din Timișoara care intră în reabilitare

Victoria, primul cinematograf din Timișoara care intră în reabilitare

Victoria este primul din cinematografele recuperate de Primăria Timișoara, care intră în reabilitare.

Licitația pentru desemnarea constructorului a fost finalizată. Edilul Nicolae Robu spune că lucrarea va costa municipalitatea 7,2 milioane lei, fără TVA.

Cinematograful Victoria a fost construit în 1976, iar după Revoluție a fost, pe rând, discotecă și laborator de analize.

în noul spațiu cultural vom avea o sală de spectacole cu 200 de locuri pretabilă atât pentru proiecții cinematografice, cât și pentru alte tipuri de evenimente (teatru, concerte etc.). Scena este gândită ca extensibilă, astfel că pentru cinema ea va avea o suprafață de aproximativ 40m2, iar pentru alte tipuri de spectacole – 80m2. O zonă de culise este gândită în spatele scenei, iar spațiul va mai conține o zonă expozițională și o cafenea. Dotările propuse sunt de ultimă oră.

În prezent, Primăria Timișoara mai are în derulare licitații pentru cinematografele Dacia și Studio. Pentru Dacia sunt în evaluare ofertele, iar pentru Studio mai pot fi înaintate oferte până luna viitoare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*