Cultură

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei, de la centrala telefonică la tehnica din zilele noastre

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei, de la centrala telefonică la tehnica din zilele noastre

Muzeul Național al Banatului marchează Ziua Mondială a Poștei într-un mod inedit, prezentând centrala telefonică aflată în patrimoniul său.

„Din vârful muntelui Ida, Hefaistos, Stăpânul Focului, și-a trimis semnalele. Apoi, iar și iar, curierul înflăcărat s-a repercutat din far în far”, dacă e să ne luăm după Eschil. Victoria grecilor asupra troienilor a fost cunoscută în Argos (la 600 km de Troia) în mai puțin de patru ore. Sistemul de oglinzi l-a ajutat pe împăratul Tiberiu, aflat în Capri, să afle tot ce se întâmplă la Roma, în mai puțin de o oră. Nu a mai durat mult pâna la primul telegraf electric brevetat de Samuel Morse. De atunci, cucerirea planetei nu mai cunoaște nicio opreliște. În iulie 1866, Marea Britanie era în legătură cu Statele Unite; în 1870, Londra era conectată de India și în 1872. În 1902, primul telegraf transpacific încheia turul lumii.

În urmă cu 146 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary. Astăzi, UPU este un organism aparținând Organizației Națiunilor Unite, la care sunt afiliate administrații poștale din 190 de țări. În anul 1969, Congresului UPU, desfășurat la Tokyo, a declarat 9 octombrie Ziua Mondială a Poștei.

În imagine, centrala telefonică aflată în patrimoniul Muzeului Național al Banatului. Aceasta este prevăzută cu un comutator cu sonerie de zi și de noapte, având și comutator de pilă microfonică. Dimensiunile acesteia sunt 150cm x 50cm x70cm și este construită din lemn și fier.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*