Social

Asociația OncoHelp marchează ziua mondială a luptei împotriva cancerului la sân

Asociația OncoHelp marchează ziua mondială a luptei împotriva cancerului la sân

1 octombrie reprezintă, la nivel mondial, ziua dedicată luptei împotriva cancerului la sân. Asociația OncoHelp marchează acest moment prin aprinderea unor lumini roz care vor îmbrăca clădirea Centrului de Oncologie OncoHelp, timp de o săptămână, începând cu seara zilei de 30 septembrie 2020. Mesajul pe care Asociația OncoHelp dorește să îl transmită tuturor femeilor este acela că printr-un control medical anual boala poate fi depistată la timp și învinsă.

Orice femeie trebuie să aibă grijă de sănătatea ei, iar prevenția joacă un rol extrem de important în tratamentul cancerului de sân. Asociația OncoHelp subliniază importanța prevenției și conștientizarea pericolului reprezentat de această boală necruțătoare. Depistat în stadiul incipient, cancerul de sân poate fi vindecat în proporție de peste 90%. De aceea femeilor le este recomandată autoexaminarea sânilor prin tehnici de autopalpare, precum și efectuarea unor controale anuale la medicul specialist astfel încât să poată fi identificate orice formațiuni anormale.

„Conform Ghidului European de Oncologie, în 2018 în toată lumea au fost diagnosticate  2,1 milioane de cazuri noi de cancer la sân. Statisticile din ultimii ani arata că 1 din 4 femei la nivel mondial va dezvolta cancer la sân de-a lungul vieții. Incidența cancerului la sân a crescut odată cu îmbătrânirea populației dar și datorită introducerii mamografiei de screening. Cei mai importanți factori de risc sunt predispoziția genetică, expunerea prelungită la estrogeni, radiațiile ionizante, nuliparitatea și istoricul de leziuni benigne la nivelul sânului. Cancerul de sân rămâne în continuare principala cauză de deces prin cancer la femei atât în Europa cât și în întreaga lume. Un sfert din cancerele de sân apar înaintea vârstei de 50 de ani și la mai puțin de 5%, înaintea vârstei de 35 de ani. Tratamentul cancerului la sân este complex și necesită o echipă multidisciplinară de diagnostic și tratament. Depistarea în stadii incipiente crește rata de vindecare. Pentru prevenirea cancerului de sân este nevoie de o educație medicală încă din timpul anilor de școală, însușirea  tehnicilor de autopalpare și sensibilizarea populației feminine pentru  prezentarea la medicul de familie și apoi la specialist ori de câte ori apare o suspiciune de existență a unei modificări clinice la nivelul sânilor. În stadiul incipient, cancerul de sân nu doare!”, a declarat dr. Cristina Oprean, Medic Primar Oncolog – Șef Spitalizare de Zi, Secția Oncologie – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Asociația OncoHelp a realizat materiale de informare destinate conștientizării importanței prevenției în sănătatea sânilor, pe care le va afișa în Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara. Acestora li se va alătura semnul fundiței roz realizat din flori, simbol al luptei împotriva cancerului, care va fi expus la intrarea Centrului de Oncologie. Parteneri: Elba SA, Elba Com SRL, Pro Dance Show SRL și Atelierul de Flori Miss Daisy pentru sprijinul pe care ni l-au acordat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*