Administrație

Ce va face Robu când nu va mai fi primar

Ce va face Robu când nu va mai fi primar

Primarul învins la alegerile de duminică de către Dominic Fritz (USR PLUS) spune că va continua activitatea la Universitatea Politehnica Timişoara. În plus, Robu îşi va dedica mai mult timp familiei şi muzicii, fiind împăcat cu propria conştiinţă că a făcut lucruri bune pentru cetăţeni.

Nicolae Robu mai spune că în timpul celor două mandate a fost dedicat 100% comunităţii şi că nu şi-a propus niciodată să fie o copie a celorlalte personaje din politică, ci a vrut să facă politică pentru cetăţeni.

„Eu ţin foarte mult să fiu împăcat cu conştiinţa mea. Am considerat că în toţi aceşti ani, multitudinea de realizări este importantă, că sunt văzute, folosite şi apreciate. Nu pot să mă schimb. Aşa cum am declarat în 2008, când am intrat în politică, eu nu vin în politică, după tot ceea ce am realizat în viaţă, pentru a fi al ‘n plus 1-lea’ personaj la fel, ci pentru a fi altfel, să fac politica pentru cetăţeni. Am fost dedicat 100%. Şi mi-am mai propus să am grijă să nu ajung niciodată să-mi fie dor de mine însumi. Împăcarea mea vine de aici, că nu am ajuns să-mi fie dor de mine însumi. Am refuzat orice încercări de a fi transformat în laboratoare. Ani de zile am fost supus la calomnii, dar am reuşit să păstrez în mine. Sunt puternic să suport durerea fizică şi sufletească, rămân foarte puternic”, a afirmat Nicolae Robu.

Momentan, el se va ocupa mult mai mult de familie, de copii şi de nepoţi, dar și de marea sa pasiune, muzica.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*