ELECTORAL

Președintele CJT, Călin Dobra, nu poate vota. Simonis: Este un abuz, se încearcă intimidarea electoratului PSD

Președintele CJT, Călin Dobra, nu poate vota. Simonis: Este un abuz, se încearcă intimidarea electoratului PSD

Liderul Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, infectat cu coronavirus, se află în izolare în casa sa din Lugoj și nu își poate exprima votul.

VREAU SĂ VOTEZ! E dreptul meu constituțional! Dar, în secția de votare unde sunt eu arondat, membrii au hotărât, încă de aseară, să nu se deplaseze cu urna mobilă. Iar situația nu este singulară. În câteva minute, cât durează procesul electoral, în aer liber, în cazul meu, cu măști și păstrând distanța virusul nu se transmite. Și nu o spun eu, ci o poate confirma orice cadru medical. Tind să cred că e rea voință și chiar un abuz, o încălcare grosolană a legii și un pretext pentru a-mi îngrădi mie și altor zeci de mii de oameni aflați în aceeași situație, un drept prevăzut de Constituție, a scris Dobra pe pagina sa de Facebook.

Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis a condamnat situația.

Este un abuz din partea autorităților. Atunci când s-a anunțat că se vor organiza aceste alegeri, premierul Orban și cei care organizează alegerile spuneau că toți candidații vor putea vota indiferent de zona în care sunt sau de problema pe care o au. Am întrebat, la vremea respectivă, în Parlament dacă cei care sunt infectați cu covid și dacă, având această problemă, nu le va fi îngrădit dreptul la vot. Ni s-a spus tranșant și clar că toți cei care vor dori să voteze vor putea vota. Practic, este un abuz, repet, se încearcă intimidarea electoratului PSD prin faptul că președintele în funcție, candidatul pentru această funcție nu poate vota, însă îi asigur pe cei care încearcă prin acest abuz să îl țină acasă pe Călin Dobra, că până la urmă oamenii știu ce au de făcut, vor veni la vot și vom avea parte de continuitate la Consiliul Județean, a declarat, duminică, deputatul Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.

VIDEO:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*