Elevii din comuna timișeană Sânmihaiu Român au o clădire nouă unde își țin cursurile.
Administrația locală a extins unitatea de învățământ, prin construirea a două clase noi, la Școala Gimnazială din Sânmihaiu Român. “A fost nevoie să consttruim acest corp de clădire datorită faptului că am avut trei containere metalice unde copiii își desfășurau activitatea în condiții improprii, chiar dacă ele ofereau anumite condiții. La solicitarea conducerii școlii am luat hotărârea să demolăm un fost laborator, o grădiniță construită prin anii 1970, o magazie și am decis să edificăm o construcție nouă, frumoasă, două clase, cu baie, cu tot ce le trebuie copiilor. Construcția am edificat-o în aproximativ 8-9 luni, eu zic că se ridică la standarde. Avem tot ce ne trebuie pentru copiii noștri din localitate”, a explicat edilul Viorel Mărcuți.
Investiția se ridică la suma de 90 mii euro, bani de la bugetul local.
VIDEO aici:
(Galerie foto):