ELECTORAL

Primarul Ionel Toma vorbește despre infrastructura de apă-canal și drumuri în Giroc și Chișoda/VIDEO

Primarul Ionel Toma vorbește despre infrastructura de apă-canal și drumuri în Giroc și Chișoda/VIDEO

Sistemul de canalizare reprezintă, alături de asfaltarea drumurilor, reprezintă cele mai importante investiții pentru modernizarea satului românesc și ar trebui să se situeze în capul listei de priorități ale edililor. Cu toate acestea însă, reprezintă și cele mai costisitoare investiții care nu pot fi realizate din bugetele locale ale administrațiilor din mediul rural, din cauza insuficienței fondurilor.

Însă, pentru administrația din comuna Giroc infrastructura a reprezentat întotdeauna o prioritate, astfel că a încercat să facă lucrurile într-o ordine cronologică, firească unei dezvoltări moderne. Îmbunătăţirea calităţii vieţii a reprezentat și reprezintă o preocupare a edilului Ionel Iosif Toma. Astfel, aproape 70% din teritoriul comunei este asfaltat, cu aproximativ 119 km de covor asfaltic recepționați, iar infrastructura de apă și canal este asigurată în proporție de 90%.

Anul trecut am recepționat nu mai puțin de 16,6 km de apă și 19,5 km de canal și 4 stații de pompare în trei mari zone ale comunei și avem aproape de finalizare cei 2,9 km de aducțiune de apă, menită să rezolve presiunea apei în zona nouă –  Planiște,  ultima parte ce ține de racord urmând a se finaliza în maxim 2 luni.

Astăzi, având infrastructura de apă și canal asigurată în proporție de 90% pe întreg teritoriul comunei, suntem bucuroși să anunțăm că am semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea a 61 de străzi în localitatea Giroc și 42 de străzi în localitatea Chisoda, prin Programul FDI.

Pentru că, mulți s-au întrebat de ce nu prioritizăm asflatarea, reiterez faptul că, acolo unde avem deja utilitățile, în totalitate, putem asfalta, însă, acolo unde nu sunt, costurile cu asfaltarea și mai apoi, lucrarea de reasflatare s-ar dubla, ceea ce ar îngreuna bugetul nostru ,indiferent de unde provine finanțarea.

De-a lungul anilor, am încercat să îmbunătățim infrastructura locală de drumuri începând cu pietruirile, mai apoi, în anul 2006 s-a accesat un împrumut pentru asfaltarea a 33 km de drum, 66 km rigole și 2000 podețe și poduri. S-a continuat cu investiții în extinderea infrastructurii de apă, canal, dar și asfalt cu sume provenite de la bugetul local și din împrumuturi bancare în anul 2010.

În 2013 am depus primul proiect cu finanțare europeană pe Programul PNDR Măsura 322 prin care, am asfaltat 6,225 km de drum până la Pădurea Giroc, realizând astfel și pista de biciclete inclusiv locurile de parcare de pe strada principală a localității Giroc, finalizat cu succes.

Față de momentul preluării primului meu mandat, azi am reușit să avem aproape 70% din teritoriul comunei asfaltat, cu un aproximativ de 119 km de covor asfaltic recepționați.

Îmbunătăţirea calităţii vieţii a reprezentat și reprezintă o preocupare permanentă a noastră. De aceea, în anul 2015, a fost formată echipa în cadrul SPAS GIROC, astfel încât, să putem acoperi cât mai multe nevoi sociale din comunitatea noastră. O atenție sporită o acordăm persoanelor vulnerabile prin implementarea diferitelor programe sociale  și proiecte cu fonduri europene la nivel local, destinate atât copiilor, cât și persoanelor peste 65 de ani.

Unul dintre proiectele importante aduse comunității este construirea ”Centrului de zi pentru persoane vârstnice” – care va fi deschis beneficiarilor la mijlocul lunii octombrie – obiectivul proiectului fiind creșterea gradului de acoperire al serviciilor sociale în comuna Giroc, promovarea și furnizarea de servicii sociale, precum și crearea unei structuri inovatoare de asistență la domiciliu care, va asigura servicii de calitate – hrană caldă, servicii de consiliere și companie, asistență medicală unui număr de 22 persoane vârstnice aflate în nevoie, sau aflate în imposibilitatea de a se deplasa, din comuna Giroc. Acesta este construit în localitatea Chișoda,  la intersecția străzilor Nicolae Firu cu Oituz.

În comuna Giroc, în prezent, există o pondere mai mare a populației peste 65 de ani. Din totalul populației de 8.154, în urma recensământului din 2011, ponderea vârstnicilor în raport cu populația este de 11.20%. Din acest procentaj, la nivelul comunei am identificat un număr de 116 pensionari, cu vârsta peste 63 de ani,cu venituri sub 400 ron din car,e 11 sunt fără aparținători, 76 de vârstnici cu handicap din care, 12 sunt fără aparținători și cu un venit extrem de mic. Lucru care ne-a determinat să scriem acest proiect.

Pentru că, în decursul celor 6 mandate, am dat o importanță majoră copiilor din comuna noastră atât în sectorul educațional, cât și social și mai ales serviciilor de orice tip furnizate către aceștia, am inițiat impreună cu colegii din cadrul SPAS și compartimentul specializat pe fonduri europene, un proiect pentru construcția unui ”Centru social multifuncțional ”. Acesta va avea o  suprafață de 936,10 mp, suprafața desfășurată  a clădirii  fiind de 2.378 mp și va adăposti un număr de 90 de copii cu diferite nevoi sociale, proveniți din medii diferite. Acest obiectiv se dorește a fi construit în zona Unității Militare din Giroc și va avea ca obiectiv, îngrijirea copiilor ce fac  parte din familii, ce trăiesc din venitul minim garantat sau venituri financiare aproape inexistente, copii cu nevoi speciale sau provenți din familii destrămate. Tot aici va funcționa și o nouă creșă și grădiniță.

Atunci când urbanizarea comunei noastre a început să se extindă, împreună cu colegii din Compartimentul de Urbanism am gândit și zone de recreere pentru cetățeni, cât și locuri de joacă pentru copii. Am stabilit prin regulamentul Local de Urbanism suprafețe obligatorii de spații verzi, care reies din PUZ-urile nou aprobate, astfel încât să putem beneficia de suprafețe mari cumulate pentru realizarea de parcuri și locuri de joacă.

Am început prin asanarea bălților pe care au fost construite: Parcul Aurel Vlaicu în suprafață de 1 ha și Parcul Izvor în suprafață de aproximativ 2.000 mp.

În prezent, în comuna noastră funcționează Parcul Eroilor, Parcul Bega, Parcul Aurel Vlaicu, Parcul Chișoda, Parcul Bisericii – Chișoda și cel mai nou adăugat în anul 2019 – Parcul Planiște, din zona fostei Unități Militare, în suprafață de 2.592 mp, precum şi alte spaţii verzi amenajate în cadrul cartierelor ocupă o suprafaţă totală de 3,5 Ha. La acestea se mai adaugă un nr. de 170,5 Ha zone verzi de aliniament stradal și zone verzi rezultate din PUZ-uri în suprafață de 38,8 Ha (5% -7% din suprafața PUZ-ului).

Comuna Giroc este o comună verde, iar spaţiile verzi sunt bine amenajate şi întreţinute, o prioritate a administrației fiind crearea de mici zone verzi de promenadă sau de şedere de scurtă durată, atât în zonele mai circulate ale comunei cât și în cartierele de locuințe noi create”, a transmis edilul Ionel Iosif Toma, candidatul PSD pentru Primaria Giroc.

Comandat de PSD Timis

Cod Mandatar 21200019

Realizat de MUȘAT OANA PFA

VIDEO aici:

Un comentariu

  1. Buna ziua,străzile Frunzei ,Garofitei,Viorelelor …cand o sa vadă asfaltul?…sau măcar trotuare pe care sa putem sa ne plimbam copii in siguranța …e jale in toată zona…nici un trotuar pe Daliei,Macilor,Lamaitei,Crinului,Frunzei,Garofitei,Viorelelor…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*