Locuitorii din comuna Şandra, dar și elevii navetiști, vor beneficia de transport metropolitan. De luni, odată cu începerea anului școlar, pornesc cursele pe linia M50- Timișoara- Șandra-Uihei.
Astfel, prima cursă pentru verificarea traseului Timișoara- Șandra-Uihei și retur a fost efectuată astăzi, iar de luni, 14 septembrie, va fi operaţională.
„Suntem la un moment de bucurie azi, în satul Uihei, comuna Şandra, când am ieşit cu acest autobuz experimental, care începând din 14 septembrie va efectua trei drumuri înspre şi de la Timişoara. Autobuzul va pleca dimineaţă, în jurul orei 6, astfel ca maxim la 7.30 să ajungă la Timişoara în primul rând pentru elevi. Se va întoarce din Timişoara la ora 14.30, iar ultima cursă va pleca la ora 17.30 din Timişoara pentru cei care sunt la serviciu. Este o mare bucurie pentru că s-a înfiinţat această cursă M50 şi ţin să mulţumesc Societăţii de Transport Public Timişoara şi domnului primar Nicolae Robu, care a acceptat ca această cursă să funcţioneze. Eu mă bucur pentru că elevii de la Uihei care merg la liceu la Timişoara nu aveau mijloc de transport pentru a face naveta. În condiţiile nou create ale pandemiei, acest transport este foarte benefic. Începând din data de 14 septembrie, locuitorii satului Uihei şi ai comunei Şandra au posibiliatea să se deplaseze la Timişoara cu transportul metropolitan. Elevii vor avea o subvenţie de 50% asigurată de Inspectoratul Şcolar, iar pensionarii o subvenţie tot de 50% asigurată de Casa de Pensii. Un bilet va costa 2,5 lei. În viitorul apropiat vom realiza o staţie informatizată cu internet de unde oamenii vor putea să îşi cumpere bilete”, ne-a declarat primarul comunei Şandra, Luchian Savu.
Noua linie metropolitană de transport a fost înfiinţată de către Societatea Metropolitană de Transport la solicitarea Primăriei Şandra.
„Societatea Metropolitană de Transport a primit în primăvară o solicitare din partea Primăriei Şandra pentru transportul de călători şi de elevi în primă fază. Noi am analizat problemele legate de acest traseu şi îl vom deschide din septembrie, iar ulterior îl vom dezvolta şi pe alte criterii nu doar pe cel şcolar. Vom deschide şi alte trasee dacă primarii din zonă îşi doresc acest lucru”, ne-a declarat Ioan Goia, directorul Societăţii Metropolitane de Transport.