Lista PNL de candidați pentru Consiliul Județean Timiș arată de parcă a fost câștigată la tombolă, este de părere liderul PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis. Social-democratul spune că parcă Nicolae Robu a băgat mâna într-o căciulă și a tras bilete la întâmplare. Iar acestea parcă au fost scrise de portarul de la partid, cu numele celor care au strănutat când a fost înmormântat liberalismul, cam tot atunci când Viorel Coifan, Ovidiu Drăgănescu sau Horia Cristian au fost exilați în uitare de acoliții de conjunctură ai lui Robu.
„Trăiască meritocrația liberală, trăiască pupatul inelului și datul la gioale, singurele jocuri de culise care se fac în fieful PNL. Pardon, am uitat să adăugăm japca și furatul primarilor de la PSD, cu care s-au remarcat liberali de frunte din filiala județeană, vezi Alin Nica și Alin Popoviciu. Da, aceia care au recunoscut pe față că s-au dus din poartă în poartă să-i convingă pe primarii social-democrați să le sară în barcă. Ce-i drept, s-au dovedit total incompetenți la racolat edili, pentru că singurele lor reușite au fost niște achiziții de râsu’-plânsu’, caricaturi de primari de care râde acum o țară întreagă. Pentru noi, tot răul spre bine. Cât despre penali, credem că domnul președinte Nicolae Robu, cercetat și el, nu se mai ascunde după deget și își pune ”frații” pe listă. Penalul Călin Roman, fostul pușcăriaș, fiul bătăuș al primarului din Deta, ocupă poziția 12 din lista pentru Consiliul Județean Timiș. O mostră de meritocrație liberală autentică, de la ”imaculatul” președinte de filială”, a transmis, vineri, Alfred Simonis, președinte PSD Timiș.