Social

Trei focare de pestă porcină africană în județul Arad

Trei focare de pestă porcină africană în județul Arad

Trei focare de pestă porcină africană au fost confirmate în localităţile arădene Şiria şi Curtici, iar aproximativ 80 de porci au fost ucişi preventiv de autorităţi.

Directorul adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare Arad, Marcel Roşu, spune că primul focar a fost depistat la o fermă agricolă cu 70 de porci, aflată marginea localităţii Şiri și unde au murit câteva animale.

În Curtici, focarele sunt în două gospodării, una care avea şase porci, a doua cu trei porci.

“Toate animalele au fost ucise preventiv. Mai avem o suspiciune de focar într-o gospodărie din Şiria, dar încă nu avem rezultatele testelor de laborator”, a spus directorul adjunct al DSV Arad.

În cele două zone afectate, autorităţile au luat o serie de măsuri pentru prevenirea apariţiei altor focare. Acestea sunt primele focare de pestă africană descoperite la porci domestici din judeţul Arad, în acest an.

Sursa: Radio Timişoara

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*