ELECTORAL, Politic

Cristian Rusu, candidatul PSD pentru Primăria Jebel/VIDEO

Cristian Rusu, candidatul PSD pentru Primăria Jebel/VIDEO

Cristian Rusu are 35 de ani și este candidatul Partidului Social Democrat la funcția de primar al comunei Jebel. Sloganul său este “Un om între oameni”.

Acesta este un „fiu al satului”, crescut și școlit în Jebel, iar în ultimii ani și-a desfășurat activitatea în administrație, în prezent fiind consilierul primarului de la Șag.

În urmă cu 4 ani am făcut pasul din mediul privat în mediul public, fiind consilierul primarului de la Șag. Cel mai important aspect pe care l-am învățat în acești 4 ani de muncă este faptul că în administrație este absolut necesar să acționezi în concordanță cu nevoile, așteptările și idealurile comunității locale, a cetățenilor pe care îi reprezinți. Tocmai de aceea am început un proces foarte serios de consultare cu cât mai mulți cetățeni ai Jebelului. Abia la finalul acestui proces voi avea o imagine completă a ceea ce trebuie să facă viitorul primar al Jebelului. Pot însă și la acest moment să vă spun că îmi propun să duc la finalizare toate proiectele începute sau declarate eligibile și finanțate din timpul actualei administrații. Mai exact, mă refer la introducerea gazului, finalizarea Centrului Medical, finalizarea capelelor, gestionarea finanțării pentru realizarea unui bazin olimpic (finanțat de CNI), continuarea introducerii canalizării în Jebel și punerea în funcțiune a creșei. În plus doresc implementarea unui sistem informatizat al primăriei, care va permite cetățenilor să plătească taxele și impozitele online, să obțină adeverința și să transmită adrese sau solicitări online. Cred cu tărie că procesul de înfrumusețare al comunei trebuie să continue la nivelul tuturor străzilor din Jebel, la fel și construcția aleilor”, a transmis Cristian Rusu, candidatul PSD la Primăria comunei Jebel.

Cristian Rusu mai spune că “cea mai mare provocare a mea este capacitarea comunitătii în plenitudinea sa, implicarea cetățenilor în acțiuni civice, sociale și chiar încurajarea unei bune gospodăriri a spațiului verde din fața ceselor cetățenilor. Îmi doresc foarte mult să perpetuăm și să dezvoltăm noi evenimente culturale în Jebel, cum a fost Festivalul Efta Botoca de anul trecut și, cel mai important să promovăm și să susținem performanța la nivel local (premierea olimpicilor de la Școala din Jebel, promovarea personalităților din comuna sau a persoanelor care au făcut cinste comunei). Am multe planuri și sunt convins că alături de o echipă bună le putem implementa. Doar împreună și uniți putem creea lucruri frumoase cu care să ne mândrim”.

Cristian Rusu s-a înscris în competiția pentru fotoliul de primar al comunei Jebel după ce Sabin Bociu, actualul edil, a anunțat că se retrage după 20 de ani de când este la cârma comunei.
În lupta electorală alaturi de el au intrat: Dan Vatriș – PNL, Petru Ioan Lup  – USR PLUS, Adrian Barna – Pro România, Mircea Deliana- Partidul Banatul.

 

VIDEO aici.

https://www.youtube.com/watch?v=OBMJb8d2Qp8&feature=youtu.be 

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*