Primăria Șandra derulează un proiect prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) în ceea ce privește folosirea apei termale. Edilul Luchian Savu dorește ca apa să fie folosită, pentru început, la încălzirea instituţiilor publice din comună.
Vorbim despre un proiect care constă în folosirea apei geotermale pentru încălzirea instituțiilor publice în primă fază, a ștrandului care urmează să se construiască anul viitor în comuna Șandra, iar apoi un foraj de captare a apei termale și un foraj de injecție a apei folosite.
Recent, edilul Luchian Savu a fost la Ministerul Dezvoltării și a obținut în sfârșit avizul de mediu care permite semnarea contractului de finanțare. “Vin cu vești bune de la București. Am obținut acea documentație de mediu care permite să semnăm contractul de finanțare pe POIM pentru acel foraj de apă termală. Unul de extracție, unul de injecție, uzina de apă termală și vreo trei kilometri de conductă prin care încălzim instituțiile. Suntem pe ultima sută de metri cu acest proiect. La sfârșitul lunii sper să mă cheme la minister să semnez contractul”, a explicat primarul comunei Șandra, Luchian Savu.
Școala, grădinița, biserica și primăria se află pe o imensă pungă de apă fierbinte. Practic, într-o stație de transformare, apa vine de la 1300 de metri, la peste 90 de grade și încălzește agentul termic care ajunge apoi în calorifere.
Valoarea proiectului este de 4,5 milioane de euro.