Marian Cucşa a anunțat în această după-amiază că a preluat funcția de secretar general al Partidului Republican din România, formațiune condusă de analistul politic Alexandru Coita. Noul partid vrea să iasă din tiparele politicii românești. Să se bazeze pe fapte, nu pe vorbe. Ca atare, Marian Cucşa a depus astăzi o inițiativă legislativă care să îmbunătățească procesul electoral. Astfel, dacă legea va fi adoptată, alegerile locale și cele parlamentare se vor desfășura pe parcursul a trei zile. Principalul scop al inițiativei este ca cetățenii să fie în siguranță, să nu se producă aglomerări în sau în fața secțiilor de votare, mai ales, acum, în perioada pandemiei.
Deputatul a vorbit și despre prioritățile formațiunii politice.
1.Un nou model de dezvoltare economică, bazat pe sprijinirea masivă a antreprenoriatului autohton, stimularea inovării, folosirea noilor tehnologii și fructificarea potențialului de capital uman pe care România îl are.
- Renașterea agriculturii și a industriei alimentare românești. România are tot ce-i trebuie pentru a REdeveni un mare exportator de hrană pentru toată Europa. Statul trebuie să fie alături de fermieri, să ofere finanțare pentru investiții și modernizare.
- Sprijinirea antreprenorilor, astfel încât să producem în România toate bunurile necesare în caz de criză, cu precădere în domeniul medical. E momentul să producem în țară paracetamol, măști sau ventilatoare prin intermediul unor producători români strategici.
„Sunt doar câteva dintre temele pe care ni le-am propus și pentru care suntem dispuși să luptăm pentru a fi puse în practică”, spune Marian Cucşa. Acesta susține că a fost convins să se alăture proiectului, în momentul în care a cunoscut echipa formată din tineri, determinați, energici și responsabili. Tineri care au dovedit și construit multe în domeniile în care au activat înainte să între în politică.
Partidul Republican din România își propune să fie o alternativă pentru cetățenii care s-au săturat de promisiuni și vor să vadă acțiune. Mai ales acțiune bazată pe analize serioase și viziune. Ce român nu visează ca țara noastră să devină un Silicon Valey al Europei? Se întreabă Marian Cucşa, care vorbește despre potențialul uman din industria IT, care, din păcate, e alungat în alte state, care sunt în stare să ofere condițiile pentru a se dezvolta și a trăi decent. Deputatul susține că Partidul Republican are un proiect clar prin care acest vis poate deveni realitate Și nu e singurul. Vorbește despre transformarea orașelor și comunelor din România în spații atractive, care să funcționeze ca o adevărată comunitate în care viața să fie mai ușoară și armonioasă.
Reducerea poluării și întărirea afacerilor românești sunt tot pe lista de priorități, la fel ca și sistemul de sănătate. Vrem ca românii să aibă parte de un sistem de sănătate care să le vină în ajutor, nu să le pună viață în pericol, spune tânărul politician.
„Vrem ca instituțiile publice să fie populate de specialiști, nu de rude și amante. Vrem să „vaccinăm” sistemul public cu o doză letală ANTIcorupție. Vrem să schimbăm multe și pentru asta avem nevoie de voi. Mai ales de voi cei care ați stat departe de știri și de politică în ultimii ani, sătui de circ și de falsitate”, a declarat Marian Cucşa.