Politic

ALDE Timișoara și-a stabilit candidatul pentru fotoliul de primar al orașului

ALDE Timișoara și-a stabilit candidatul pentru fotoliul de primar al orașului

ALDE Timiș îl prezintă pe candidatul partidului la funcția de primar al Timișoarei. Este vorba despre Adrian Popescu, actualul președinte al ALDE Timișoara, dar și un avocat respectat și cunoscut.

 “Sunt bucuros ca domnul Adrian Popescu a ales sa fie alături de noi și să candideze la funcția de primar, noi îi vom oferi tot sprijinul. Este un membru al partidului cu multă experiență în spate. Începând din anul 2008 a intrat în politică, astfel încât din 2016 până în 2018 a fost președinte PNG al filialei Timiș, însă din 2020 este lângă noi, fiind în momentul actual președintele ALDE Timișoara. Rezultatele sale la nivel municipal în ceea ce privește Organizația Timișoara sunt extraordinare, a crescut și unit echipa în doar câteva luni, cu oameni de calitate și care doresc să fie alături de cetățeni, de timișoreni. Oameni care alături de domnul președinte  al Timișoarei și sperăm noi, noul viitor primar al Timișoarei, doresc să pună în aplicație un program politic bine stabilit și bine organizat, astfel încât Timișoara să devină o adevărată Capitală Culturală Europeană. Așa că vom trece la fapte, nu doar vorbe. Dar, putem spune că și la nivel de județ, avem candidați foarte buni, pe care îi vom prezenta cât de curând, deoarece dorim să le arătăm cetățenilor adevăratele valori ale partidului, atât din punct de vedere al ideologiei, cât și ale oamenilor pe care îi avem lângă noi și care doresc sa facă o schimbare”, a precizat Marian Coandă, secretar coordinator al ALDE Timis.

Listele pentru alegeri sunt în desfășurare și majoritatea sunt deja stabilite.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*