Potrivit Prefecturii Timiş, numărul de persoane aflate în izolare a ajuns la 3.490, față de 3.435 în urmă cu zi, iar numărul de persoane aflate în carantină este de 116, din care 8 noi în ultimele 24 de ore.
Polițiștii și jandarmii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, au fost verificate 1.695 persoane privind respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (izolare/carantină). Au fost depistate trei persoane care nu au respectat măsurile de izolare, cărora li s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei și au fost introduse în carantină, urmând să suporte costurile carantinării. Totodată, a fost depistată o persoană care nu a respectat măsura de carantină, căreia i s-a deschis dosar penal.























