Ministrul Ion Ștefan a semnat ordinul prin care 14 noi amplasamente sportive se adaugă Listei-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul „Programului național de construcții de interes public sau social”-Subprogramul „Complexuri sportive”.
„Spre marea noastră satisfacție, printre cele 14 amplasamente se numără și baza sportivă din Buziaș, care urmează a fi construită în locul celei existente acum, pe str. Mihai Eminescu nr. 51”, au transmis reprezentanţii Primăriei Buziaş.
Va fi o investiție de amploare, care va cuprinde două terenuri de fotbal (unul mare și altul mic), ambele sintetice, dotate cu nocturnă, șase vestiare și cu tribune. Cel mare va avea o capacitate de 500 de locuri, fiind omologat UEFA și FRF, iar cel mic va fi marcat pentru mini-fotbal, handbal, baschet și tenis. Totodată, este prevăzută și o parcare pentru autoturisme și bus. Investiția va fi finanțată de Compania Națională de Investiții (CNI) și are o valoare de 8,15 milioane lei.