Deputatul Alfred Simonis a anunțat că PSD a respins proiectul senatorului PNL Alina Gorghiu care prevedea că infractorii cu pedepse de până la șapte ani pot să-și ispășească la domiciliu condamnarea.
“Am cerut special introducerea acestui proiect pe ordinea de zi pentru a fi respins în regim de urgență! Știu că liberalii și-ar fi dorit ca după toate tunurile pe achiziții pe care le-au dat pe timp de pandemie să poată să-și execute viitoarele pedepse în vilele de lux construite din bani furați. Și mai știu că PNL, ca de obicei, doar a dat din gură că vor retrage această inițiativă nocivă. În realitate, nu au făcut nimic pentru a stopa acest proiect de lege!
PSD a înțeles lecțiile trecutului și nu le va mai repeta niciodată! În schimb, PNL – cum a ajuns la putere, cum a început să facă legi pentru penali”, a transmis deputatul PSD Timiș, Alfred Simonis, liderul grupului PSD.























