Cultură

Scena dintre blocuri: artiști timișoreni au susținut concerte în prima zi fără stare de urgență

Scena dintre blocuri: artiști timișoreni au susținut concerte în prima zi fără stare de urgență

Unsprezece artiști timișoreni au oferit concerte live de jazz, blues și muzică clasică, simultan, în trei cartiere ale Timișoarei, vineri, în prima zi de la ridicarea restricțiilor impuse de starea de urgență instituită de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. Prin această acțiune, care face parte din proiectul „Scena dintre blocuri” conceput de asociațiile Tribul Artistic, Prin Banat și Timișoara 2021, artiștii au dorit să transmită publicului un mesaj pe cât de simplu, pe atât de frumos: „Ne-a fost dor de voi!”.

Bega Blues Band, Jazz a la Jaïs și trei dintre artiștii festivalului EUFONIA – Vlad Popescu, Radu Dunca și Ioan Mihăilescu sunt cei care au oferit reprezentații în trei cartiere din Timișoara: Calea Aradului, Calea Șagului și la un cvartal de blocuri de pe malul râului Bega. Înainte, în timpul și după spectacol, muzicienii au respectat cu strictețe regulile de distanțare socială și igienă, și-au dezinfectat mâinile și au purtat măști.

Timp de două luni, cât a durat starea de urgență instituită de autorități din cauza pandemiei de coronavirus, artiștii au fost alături de publicul lor doar în mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare, concertele fiind anulate în toată această perioadă. În același timp, arta a fost o formă de terapie, pentru că i-a ajutat pe mulți români să treacă mai ușor peste perioada de izolare la domiciliu. Însă, odată cu ridicarea acestor restricții, muzicienii au dorit să se întâlnească din nou cu spectatorii, ținând cont totodată și de restricțiile stabilite prin declararea stării de alertă. Așa a apărut proiectul Scena dintre Blocuri, un balcon sau o terasă exterioară, un spațiu alternativ pentru concert adaptat noilor reguli de siguranță, unde publicul este format din locatarii blocurilor vecine.

„A fost deosebit de frumos pentru noi să cântăm pentru oamenii din aceste blocuri, să îi vedem la ferestre, la balcoane, pe trotuar, mai ales după așa o lungă perioadă de izolare care se pare că va și continua. Am dorit să ieșim în întâmpinarea oamenilor prin acest concert și să le transmitem prin muzica noastră bucurie, optimism, consolare. Cea mai mare provocare a fost să ieșim azi într-un spațiu și să cântăm pentru oameni, după două luni în care am cântat doar pentru noi, în singurătate, așa că am simțit cu adevărat emoții”, a spus Vlad Popescu, director artistic Eufonia Festival.

„Perioada a fost, din punct de vedere profesional, groaznică, nu am putut avea concerte, practic am fost reduși la tăcere și a trebuit să tot amânăm. Cine știe când se vor deschide pentru noi posibilitățile de a cânta live”, a completat Alina Giurgiu, solista trupei Jazz a la Jaïs.

Artiștii mai doresc să atragă atenția asupra faptului că se află într-un moment în care au nevoie să vină în fața publicului cu reprezentații live și cer ca autoritățile publice să stabilească în cel mai scurt timp un set de măsuri clare pentru spectacolele în aer liber.

Bega Blues Band, Jazz a la Jaïs, Vlad Popescu, Radu Dunca și Ioan Mihăilescu s-au reunit voluntar în proiectul Scena dintre Blocuri, conceput de asociațiile Tribul Artistic, Prin Banat și Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*